7 apr. 2015

Posted Scris de Iacob in Plus, 0 comentarii

Sărbătorile mari din an sunt prilejurile ideale pentru a răsplăti prin cadouri deosebite susţinerea şi implicarea partenerilor, şefilor sau angaţilor din mediul profesional în bunul decurs al propriei afaceri. Şi pentru că un cadou bine ales va cântări enorm în ochii destinatarului, fiind expresia celor mai frumoase urări de pace şi prosperitate, vă propunem, în cele ce urmează, să trecem în revistă cele mai inspirate cadouri de Paşte pentru mediul corporate.

Pentru început, să luăm aminte la câteva recomandăro oferite de reprezentanţii celui mai bun magazin online de cadouri din România – Borealy Gifts.

  • Sărbătoarea Învierii Domnului este prilej de bucurie, speranţă şi pace în suflete, emoţii ce trebuie să aureoleze darurile de Paști. Fiţi generoşi şi atenţi cu oamenii importanţi din anturajul profesional, iar gestul dumneavoastră se va concretiza în încrederea, aprecierea şi consideraţia destinatarilor, consolidând relaţiile cu aceştia.
  • Oferind cadouri de Paşti clienţilor dumneavoastră sau potenţialilor parteneri business, le dăruiţi cea mai reuşită carte de vizită a afacerii pe care o reprezentaţi. Astfel, asiguraţi-vă că darul este de primă calitate, rafinat şi în acord cu statutul profesional dobândit, că sunteţi voi înşivă mândri de alegerea făcută.
  • Orientaţi-vă pentru alegerea cadourilor în funcţie de personalitatea şi preferinţele celor cărora li se adresează, astfel încât gestul dumneavoastră să marcheze o impresie memorabilă.
  • Nu în ultimul rând, cadourile corporate oferite cu prilejul sărbătorilor au ca destinaţie uzul personal şi nu cel profesional. Altfel spus, cadourile pe care le oferiţi cu aceste ocazii nu trebuie să aibă destinaţie exclusivă biroul de lucru al destinatarului, ci să-l bucure şi în momentele din afara programului de lucru, să aibă o utilitate personală indiferent de context. Dacă sunteţi nesiguri sau aveţi nevoie de lămuriri şi recomandări în alegerea cadourilor de Paști ideale, cereţi sfaturile consilierilor în cadouri, precum cele ale reprezentanţilor Borealy Gifts, de altfel oferite gratuit.

    Aşadar, cu ce vom impresiona anul acesta partenerii, clienţii, angajaţii sau liderii din mediul profesional? O opţiune potrivită o reprezintă coşurile cadou de Paști, ce poartă într-însele specificul pascal şi însumate din produse premium: băuturi fine, specialităţi gourmet, cozonaci tradiţionali, cafele premium, ciocolate artizanale, şampanii cu foiţe de aur, vinuri de excepţie şi câte altele!

    Un domn rafinat, iubitor al băuturilor nobile, va rămâne mut de admiraţie în faţa unui minibar mobil, lucrat de maeştrii italieni Zoffolli sub ingenioasa formă a unui glob pământesc vintage, din lemn nobil. Totodată, acest tip de glob cu minibar încorporat este pictat cu harta lumii din secolul XVI pe exterior, interiorul capacului oferind admiraţiei alte scene cu motive istorice. Un pasionat al obiectelor de anticar, al istoriei, un bărbat căruia îi plac piesele de colecţie, precum şi băuturile fine, vinurile de tradiţie sau tăriile premium, va fi mai mult decât mândru să etaleze un asemenea minibar, made in Italy, în livingul sau biroul său.
    Tot domnilor cu gusturi alese li se adresează şi accesoriile de lux şi moderne pentru servirea vinurilor, precum un decantor ingenios lucrat pentru a asigura oxigenarea optimă a vinului, sau un set cu ustensilele de bază pentru deschiderea sticlelor de vin şi servirea băuturilor. Alăturate unor licori bahice cu faimă şi parte din seturi sau coşuri cadou îmbelşugate, aceste accesorii desăvârşesc cadouri selecte şi de bun-gust cu care, garantat, veţi complimenta gusturile unui businessman rafinat.
    Doamnelor de carieră le puteţi oferi cu toată încrederea un set din piele naturală de calitate superioară, alcătuit din portofel, portchei şi port cărţi de vizită, elegant lucrate pentru a completa cu rafinament garderoba office de zi cu zi. Totodată, un coş cadou de Paști bogat, în alcătuirea căruia intră delicii de sărbătoare, precum şampania Blue Nun Gold Edition, cu foiţe de aur de 22 carate, aromata cafea Davidoff Grande Cuvee, ciocolata artizanală ChocoMe, garnisită manual cu căpşuni şi zmeură uscate la rece, bomboanele Ferrero Rocher şi specialităţile gourmet cu trufe Giuliano Tartufi – preparate în Italia, va răsfăţa la propriu papilele gustative ale destinatarei cu cele mai exclusiviste produse.

    Nu în ultimul rând, cadourile cu tentă religioasă, însumate din cărţi de rugăciuni unicat, icoane sau îngeraşi din argint făuriţi în Italia de brandul Valenti&co, sunt alegeri inspirate şi de o valoare intrinsecă aparte, potrivite spre a fi dăruite profesioniştilor cu înclinaţii spre spiritualitate cu ocazia celei mai importante sărbători creştine – Învierea Domnului.

    Cadourile corporate de Paşte reprezintă pretextul ideal pentru a le spune un sincer “Mulţumesc!” celor care au investit, timp, resurse şi muncă în afacerea pe care o reprezentaţi. Nu uitaţi că darul pe care îl veţi oferi va fi perceput drept o reflectare a profesionalismului de care daţi dovadă şi a business-ului dumneavoastră. Totodată, va reprezenta şi generozitatea şi atenţia investite în apropiaţii din mediul de afaceri, în pragul sărbătorii Paştelui - miracol al Învierii.

    22 mar. 2015

    Posted Scris de Irina Ilovan in Plus, 0 comentarii

    job la calculator
    Astăzi o să vă prezint o modalitate de a câştiga bani în condiţii aproape de vis. De fapt, un job. Mai întâi, o să vă spun care sunt caracteristicile acestui job, şi abia după aceea o să vă spun despre ce job e vorba.

    Dacă e serviciu, atunci ceea ce ne interesează pe toate mai presus de orice este cât vom câştiga. Ei bine, la acest job angajatorul ne promite venituri de aproape 1000 $ în primele trei luni. Sună prea bine? Staţi aşa, că asta nu e tot: după trei luni salariul se triplează, putând ajunge la sume de ordinul a 5000 $. Entuziasmate deja? :) Să vedem puţin condiţiile.

    Biroul sau spaţiul unde ne vom desfăşura activitatea este mobilat conform ultimelor trenduri şi are un design care-ţi taie respiraţia. Culori vii, frumoase, plăcute. Mobilă scumpă şi de calitate. Ornamente artistice pline de rafinament. Vom avea şi un PC nou-nouţ, conectat în permanenţă la internet. Iar toate acestea într-o zonă centrală din Bucureşti. Prea bine ca să fie adevărat? Poate că nu e pentru noi, poate că ne trebuie ceva şcoli avansate.

    Ei bine nu. Dacă la un job obişnuit ni se cere să avem o diplomă şi să fim prezentabile/sociabile, aici ni se cere doar să fim prezentabile/sociabile. Şi isteţe. Nu contează diploma. Mai mult de atât, vom beneficia de traininguri de specialitate în domeniu, iniţiere din partea angajatelor mai vechi şi suport la fiecare pas!

    Va trebui oare să muncim zi-lumină pentru asemenea avantaje? Deloc! Programul este, vă vine să credeţi sau nu, flexibil! Adică, nu semnezi un pontaj. Îţi organizezi timpul de lucru cum doreşti tu, în anumite limite. Pentru că oricum nu eşti plătită ca pe vremea lui Ceauşescu, la timp de lucru, ci la performanţă. În plus, totul este perfect legal!

    Şi dacă nu v-am consins încă, mai există câteva avantaje. Bonusurile şi premiile de performanţă se numără printre ele. Concedii de odihnă programate din timp. Pe care de ce să le faci acasă, când uneori ţi le plăteşte firma, în anumite destinaţii exotice, alese de tine?

    Există însă o şmecherie. Jobul în sine este la un... studio de videochat! Toate datele de mai sus au fost luate de pe oferta de angajări a site-ului FunkStudio, cu sedii în trei zone din capitală. Da, ştiu că este un subiect controversat. Şi că multă lume nu s-ar duce. Eu încă nu ştiu dacă, în cazul că aş fi bucureşteancă, aş aplica sau nu. Dar spuneţi-mi voi mie, pe cinstite: dacă ceea ce scrie pe site e pe bune şi nu sunt abureli, câte joburi din alte domenii se pot compara cu ăsta?

    10 mar. 2015

    Posted Scris de Irina Ilovan in Plus, 0 comentarii

    Turnul Eiffel
    Sunt o fire pasionată de nou şi fascinată de diferenţele dintre oameni şi dintre popoare. Aceste diferenţe îmi vorbesc, de fiecare dată, despre miracolul numit OM. Despre cât de complecşi suntem şi totuşi cât de asemănători în punctele esenţiale.

    Să vă zic un banc. Cică la facerea lumii, Dumnezeu îi cheamă la el pe reprezentanţii tuturor naţiilor, pentru a le oferi un cadou. Ultimul ajunge ardeleanul (eu mi-s din Ardeal :D). Dumnezeu, văzându-l, îi zice: "Tu ai ajuns aşa de târziu că mi s-au terminat darurile. Au mai rămas prostia şi frumuseţea. Pe care din ele o alegi?" Ardeleanul stă puţin pe gânduri şi apoi spune: "Apăi no, frumuseţea-i trecătoare..."

    Arcul de Triumf
    Suntem, aşadar, diferiţi. Şi oameni diferiţi au sculptat în sol clădiri diferite. Au vopsit casele în culori diferite şi au impregnat atmosfera de tradiţii şi obiceiuri diferite. Dacă aş avea încă o viaţă, le-aş vizita pe toate. Aşa, sunt prinsă într-un sistem care-mi impune să merg la serviciu în fiecare zi, să-mi plătesc facturile, să nu am foarte mult timp în care să mă preocup de mine. De exemplu, nu am văzut până acum nici măcar Parisul. Şi este cu siguranţă un oraş de vis, pe care orice fată (şi orice fire romantică, indiferent de sex) ar fi încântată să îl viziteze.

    Mirajul Parisului a fascinat şi continuă să fascineze imaginaţia atâtor romancieri. Dacă aş ajunge acolo, unul din primele lucruri pe care le-aş vizita ar fi Turnul Eiffel. M-aş urca pe această scară către cer şi aş privi mapamondul de deasupra, asemenea unei fiinţe atotpătrunzătoare. Şi da, mi-aş face câteva selfie-uri cu mine în perspectiva unei regine. :) Ştiu, sunt cam melancolică. Şi mă răsfăţ. Bear with me, will you?

    Podul Alexandru III
    Apoi, mi-aş dori mult să vizitez muzeul Luvru. Unul din muzeele cele mai încărcate în semnificaţii istorice, dacă pot spune aşa. Loc de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni şi probabil cel mai vizitat muzeu de artă din lume. Mie numele Luvru îmi trezeşte amintiri din romanele de capă şi spadă ale lui Alexandre Dumas tatăl. Ştiaţi că celebra Mona Lisă a lui Leonardo da Vinci este expusă acolo? Şi că în faţa muzeului se află o piramidă spectaculoasă? Muzeu care îşi schimbă aproape complet înfăţişarea noaptea, îmbrăcându-se într-o haină de lumini? Mi-aş face şi acolo multe poze.

    A doua zi, aş trece pe sub Arcul de Triumf şi peste superbul pod Alexandru al III-lea, în zbor spre, cine ştie, poate Basilica Sacre Coeur (Inimă Sacră). Sau poate m-aş opri pur şi simplu pe pod, admirându-l. Dacă nu ştiaţi, acesta e realizat din oţel şi piatră, în stil Art Nouveau, şi a fost montat de nişte macarale imense. Este decorat cu felinare şi străjuit pe margini de nimfe şi îngeri. La capetele lui sunt statui poleite cu aur.

    Muzeul Luvru - interior
    Nu poţi spune Paris fără să te gândeşti la bulevardul Champs Elysees sau la cabaretul Moulin Rouge. Primul, numit astfel în 1709, semnifică drumul pe care îl parcurg eroii după moarte (literal înseamnă Câmpiile Elizee sau Elysium). Este unul din bulevardele pariziene cele mai importante, unde au loc parade cu ocazia diverselor sărbători sau festivităţi. În ce priveşte Moulin Rouge, numele lui este inexorabil legat de naşterea dansului de tip can-can. Un termen care a fost demonetizat, astăzi ajungând să semnifice lucruri triviale, superficiale, gălăgioase. Dar istoria şi arta rămân deschise celor curioşi, iar cabaretul a făcut subiectul unui minunat film din 2001, cu Ewan McGregor şi Nicole Kidman.

    Şi dacă tot am vorbit de filme, probabil cu toţii aţi auzit de celebra operă din Paris, fie şi numai prin intermediul ecranizării Fantomei de la operă, în filmul (sau filmele) cu acelaşi nume. Cum Parisul este un renumit centru cultural, din periplul noastr imaginar pe străzile lui nu putea lipsi nici această operă. După cum nu puteau lipsi locurile unde poţi gusta şampanie fină sau de unde îţi poţi cumpăra parfumuri rafinate franţuzeşti. Şi probabil multe altele, dacă aş avea timp şi spaţiu pentru ele.

    Trăim într-o lume minunată, aflată pe un glob magic, din care, din păcate, vedem prea puţin. Tocmai de aceea, dacă vă faceţi puţin timp liber, uitaţi de orice grijă şi permiteţi-vă o mică escapadă de neuitat. Pentru că, vorba aceea, de întinerit nimeni nu o face.

    20 ian. 2015

    Posted Scris de Irina Ilovan in Plus, 0 comentarii

    Scriam în articolul precedent despre metale și pietre prețioase, folosite cel mai adesea la bijuterii. Și probabil o să aibă o continuare, că au mai rămas multe pe listă, incluzând acest carbon perfect numit diamant. Până atunci, aminteam acolo despre cercei, brățări, lănțișoare sau coliere și inele sau verighete. Dar, în timp ce cerceii și lănțișoarele (sau chiar brățările) sunt cât de cât universale ca mărime, contând doar ca iubitul nostru să ne cumpere ceea ce ne place, nu la fel stau lucrurile în cazul verighetelor. Pentru că acestea trebuie să se muleze pe forma și mărimea degetului inelar (sau a altuia, depinde pe care le purtăm), iar dacă sunt prea largi, vor avea tendința să ne iasă de pe deget, și dacă sunt prea scurte, ne vor strânge. Și dacă adaugi la toate acestea faptul că verigheta de căsătorie o porți probabil toată viața, este destul de limpede că, și în cazul acesta, mărimea contează!

    turcoaze

    Așadar, cum îți alegi o verighetă pe măsura degetului? Este natural să presupunem că pentru a găsi un sistem de referință sau de măsurare a dimensiunii degetului, ca să știm ce mărime să comandăm, va trebui să vizităm unele site-uri de profil. Adică, site-uri ce comercializează bijuterii, și în cazul nostru inele. Iar ca să fim siguri de justețea informațiilor primite, ar trebui să alegem un site care vinde lucruri scumpe, de calitate, nu tăblării. Ei bine, există cel puțin un site cu verighete cu diamante pe care găsim o metodă simplă de măsurare și exprimare a mărimii corecte.

    bijuterii

    Cum se face practic? Intrăm pe această pagină și citim cu atenție informațiile de acolo. Apoi, luăm o bandă de hârtie, o înfășurăm la baza degetului pe care vom purta inelul sau verigheta și marcăm cu un pix locul unde banda se suprapune. După aceea, luăm banda de pe deget, o întindem și măsurăm dimensiunea până la marcaj, în milimetri. Alternativ, dacă avem un metru de croitorie, îl putem folosi pe acela în locul benzii. După ce am obținut numărul de milimetri pe care îi are perimetrul degetului nostru, consultăm tabelul de pe site și vom găsi acolo mărimea care îi corespunde, în diferite sisteme de referință (SUA, Japonia, Elveția, Anglia etc). Destul de simplu, nu?

    inel cu poem

    Cum trebuie să se simtă un inel perfect pe deget? Tot de la adresa menționată aflăm că el trebuie să nu alunece, iar dacă îl tragem, să opună o ușoară rezistență. Dacă nu am mai purtat niciodată, prima senzație este aceea că ne strânge foarte puțin. Din această cauză, se pare că unii bărbați își aleg verighete prea largi și sfârșesc prin a le pierde. Așadar, îi puteți ajuta cu un sfat în direcția asta!

    O chestie faină la site-ul de mai sus, Royal Diamonds, este că dacă totuși nu vă nimeriți măsura corectă, le puteți returna inelul, iar ei o să îl corecteze și o să vi-l trimită înapoi în 3 zile lucrătoare. Și dacă vreți să vedeți cum ar arăta unul dintre inelele lor pe degetul vostru, le puteți urmări canalul de youtube. În fine, tot o chestie mișto e că firma are o fabrică proprie în Anglia.

    verighete

    Desigur, din toată această ecuație mai lipsesc banii: inelele cu diamante sunt scumpe. Ca orice lucru care este de calitate. Dar pentru ce există pe lume soți, iubiți și amanți?

    19 ian. 2015

    Posted Scris de Irina Ilovan in Plus, 0 comentarii

    Cu milioane de ani în urmă, natura a modelat materia brută a planetei noastre, dând naștere nisipului, pietrișului, metalelor și a tuturor celorlalte elemente chimice existente. Natura a fost, am putea spune, oarbă, sau indiferentă la ele. Ce-i pasă Universului de compoziția unei anumite roci? Noi însă am ajuns să le sortăm și să le acordăm o valoare și o semnificație. De la cele mai neînsemnate până la cele mai scumpe, rafinate și strălucitoare. Și dacă într-adevăr natura a fost indiferentă și nu s-a jucat cu noi, cum se face că mineralele sau metalele cele mai valoroase sunt totodată și cele mai rare?

    cercei argint

    În articolul de față o să încerc să creionez o listă nu doar cu pietre prețioase și semi-prețioase, dar și cu metale sau materiale de alt tip (de exemplu fosil). Departe de a fi exhaustivă sau detaliată, este totuși o inedită trecere în revistă a acestor materiale pe care, nu-i așa, ne place să le avem la gâtul nostru, pe brațele noastre sau în diverse alte locuri de pe corp, pe post de bijuterii. Astăzi, primul episod.

    Ambra


    Ambra este o substanță ceroasă, de culoare brun spre cenușiu, cu miros de mosc, folosită în parfumerie. Celei de culoare galbenă i se mai spune chihlimbar. Câți dintre voi cunoșteați totuși faptul că anumite variante ale acestei substanțe sunt produse în intestinul unei specii de cașalot? Altele sunt rășini fosilizate, de-a lungul timpului, provenind de la diverse specii de pini. Și totuși, cât de frumos arată!

    cercei argint

    Ametistul


    Este una din cele mai apreciate varietăți de cuarț, de culoare violet-albăstrui. Se folosește la bijuterii, prin prelucrare la temperaturi înalte putându-se obține chiar nuanțe de galben. Este relativ răspândită în natură, așa că a fost folosită din cele mai vechi timpuri. Dar nu numai ca podoabă, ci și ca talisman: grecii antici credeau că ea te face să nu îți pierzi rațiunea când bei vin. În limba greacă, amethystos înseamnă literal „contra beției”, și de aici îi vine numele pietrei. Mai era privită ca un bun talisman împotriva relelor, demonilor etc.

    Argintul


    Metal bine-cunoscut ce a și dat numele culorii argintii, argintul este întrbuințat pe scară largă și în scopuri industriale. Fiind un bun conductor de electricitate, este folosit în electrotehnică și electronică. Având proprietatea de a elibera spontan ioni negativi, mai este întrebuințat și în medicină, de exemplu la confecționarea anumitor proteze, ba chiar și la prepararea anumitor aliaje în stomatologie.

    cercei argint

    Dar fără îndoială că cea mai cunoscută menire a lui este de a-l purta noi, femeile, la gât, sub forma unor lănțișoare, la degete, ca inele sau verighete, la încheieturile mâinilor ca brățări sau, mai nou, în alte zone ca piercing. :D Imaginile din articol vă prezintă câteva modele cercei argint și sunt grăitoare în privința rafinamentului și flexibilității acestui metal nobil.

    Rafinament care l-a făcut și îl face în continuare preferatul sexului slab. De altfel, argintul a fost asociat încă din vechime cu Luna, ca simbol feminin, nocturn, negativ, în opoziție polară cu aurul, care este semnul soarelui, al masculinității și al zilei. În trecut, regii aveau coroanele, sigiliile și blazoanele încrustate aur. Dar despre metalul rege, în episodul următor.

    Mai amintesc pe final că argintul este și elementul central al unor mituri și superstiții, precum una din posibilele cauze pentru longevitatea și sănătatea familiilor bogate, nobiliare din trecut, în comparație cu oamenii simpli (vasele din argintărie se leagă de acea proprietate a ionilor negativi, acum folosită și la saltele pentru dormit, de exemplu).

    30 nov. 2014

    Posted Scris de Irina Ilovan in Megafon, 0 comentarii

    Dacă vă rezervați biletele în străinătate folosind internetul, fie pentru a merge într-o călătorie de afaceri, fie pentru a merge într-o călătorie de relaxare în vacanță, în concediu sau cu ocazia revelionului, ați întâlnit probabil deseori pe site-urile unor agenții de turism termenul „oferte last minute”. Dar chiar dacă nu călătoriți des, este posibil să dați peste această expresie pe internet, așa că de ce să nu știți ce înseamnă, fie și pentru cultura voastră generală? Deci, ce sunt ofertele last minute?

    last minute

    În general sunt oferte ale unor agenții de turism care, cu puțin înaintea plecării, fac niște promoții. De exemplu, vrei să mergi de Crăciun în Turcia. Dacă aștepți până în ultimele zile, s-ar putea să găsești bilet mai ieftin. Totuși, s-ar putea să nu mai găsești bilet deloc în stațiunea dorită de tine, pentru că toate locurile sunt ocupate, sau este posibil chiar să găsești bilete la preț mai mare. Deci depinde de situație, nu poți știi sigur încă de la început așa că cel mai bine ar fi să monitorizezi cumva ofertele spre destinația care te interesează din timp.

    Așadar, ofertele last minute au avantaje și dezavantaje. Dar putem privi lucrurile și dintr-o altă perspectivă. E adevărat, unele hoteluri, agenții de voiaj etc vor scădea prețurile să zicem înainte de Crăciun, pentru a-și ocupa și locurile rămase încă goale, în timp ce altele vor avea toate locurile ocupate până atunci. Dar pe un site mare de turism, veți găsi probabil ambele situații. Adică, să zicem că toate ofertele din Austria se ocupă (sau scumpesc), dar câteva oferte din Turcia vin cu prețuri mai avantajoase.

    last minute

    Cu alte cuvinte, dacă nu sunteți ferm hotărâți să mergeți în orașul X și numai acolo, dacă sunteți flexibili și nu vă interesează atât de mult destinația, ci doar să vă petreceți sărbătorile de iarnă undeva cât mai avantajos, atunci puteți scana tot ce înseamnă oferte last minute până pe ultima sută de metri, și în momentul în care apare o ofertă avantajoasă în țara X, acolo vă duceți. S-ar putea să nu fie Austria cum ați fi preferat voi ci Turcia, sau să nu fie Turcia ci Spania, dar undeva tot veți găsi, dacă acea agenție de turism este mare și serioasă. Deci, atât timp cât sunteți dispuși să dați dovadă de toleranță și flexibilitate, puteți să vă petreceți concediul în străinătate la prețuri mult sub medie. Ca un fel de Black Friday al turismului, dacă aș putea spune.

    Într-un fel, este bine să lăsați totul pe final, și să nu aveți așteptări prea mari de la viitor. Poate fi chiar o filozofie de viață. Pentru că atunci când alegeți conștient ceva, o faceți în baza unor cunoștințe pe care deja le aveți despre acel loc, fie pentru că ați fost acolo, fie pentru că v-a povestit cineva care a fost, fie pentru că ați citit despre el. Deci aveți niște așteptări. Dar când mergeți undeva unde n-ați fost niciodată, într-o stațiune complet necunoscută, este ca o surpriză frumoasă. Nu aveți nicio așteptare și deci nu puteți fi dezamăgiți. În schimb, veți fi curioși să vedeți cum este.

    last minute

    Ofertele last minute se aplică și la cursele de avioane. Acolo mai ales este de așteptat să găsiți prețuri mult reduse chiar înainte de decolare, dat fiind că acea companie de aeronave nu câștigă nimic dacă avionul zboară cu un loc gol, așa că mai bine vi-l oferă dvs la jumătate din preț decât să-l țină neocupat pe toată durata zborului. Dar cine ar fi capabil să-și ia rucsacul în spate și să se aventureze într-un aeroport, fără să știe cu precizie destinația, mai ales dacă are familie și copii? :) Pentru curse mai sigure, folosiți un site de turism.